Programul Erasmus +

Programul ERASMUS (EuRopean Community Action Scheme for the  Mobility of University Students), dedicat mobilităţilor academice europene, a fost înfiinţat în anul anul 1987.

Din anul 2014 acest program are un nou conţinut sub numele de Erasmus+ (Program al Uniunii Europene pentru educatie, formare profesionala, tineret și sport) şi va fi implementat pâna în anul 2020.

Erasmus+ este destinat schimbului de experienţă academic, prin acţiuni de tipul mobilităţilor de studiu, plasament, predare, respectiv formare pentru personalul non-didactic. Pe lânga simplificarea procedurilor administrative, Erasmus+ vine cu o serie de noutăţi în cadrul acţiunilor. Astfel, pe lângă posibilitatea de a desfăşura mobilităţi de studiu, plasament, predare şi formare, programul oferă acum suport şi pentru parteneriatele transnaţionale în domeniul educaţiei şi tineretului, atât institutiilor de învăţământ superior, cât și organizațiilor.

NOU!! Sesiunea de aplicații pentru studenții interesați să aplice pentru un grant de studiu în anul academic 2018/2019, respectiv pentru un grant de practică în vara anului 2018.

Termen limită:16/03/2018Lista universităților partenere.